Departamentul pentru Armamente Centenarul Primului Război Mondial

Comunicat 3 din 2019-03-27

Conferința privind Cercetarea și Inovarea în domeniul Capabilităților pentru Apărare
Conferința privind Cercetarea și Inovarea în domeniul Capabilităților pentru Apărare s-a desfășurat marți, 26 martie, la Palatul Parlamentului din București, în marja exercitării de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene.
Alături de ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, și directorul executiv al Agenției Europene de Apărare (European Defence Agency - EDA), Jorge Domecq, lucrările conferinței au reunit înalți oficiali din cadrul ministerelor apărării din țările UE, instituțiilor europene și centrelor de cercetare în domeniul apărării și industriei de apărare.
Discuțiile au vizat evoluțiile recente la nivelul Fondului European pentru Apărare (FED), dar și oportunitățile și provocările din sfera cercetării și inovării în domeniul capabilităților pentru apărare, evidențiindu-se atât instrumentele noi de prioritizare destinate cercetării, tehnologiei și inovării pentru apărare, cât și armonizarea priorităților de cercetare la nivel național și european.
„Această conferință constituie cadrul profesional adecvat pentru a discuta împreună cu înalții reprezentanți din cadrul ministerelor apărării și centrelor de cercetare din domeniul apărării, despre industria, instituțiile europene, oportunitățile și provocările cercetării și inovării în domeniul apărării. Obiectivul principal al FED este competitivitatea, eficiența și capacitatea de inovare a bazei tehnologice și industriale de apărare (EDTIB), care contribuie la autonomia strategică a Uniunii și la libertatea de acțiune a acesteia, prin sprijinirea acțiunilor de colaborare și a cooperării transfrontaliere între entitățile juridice din întreaga Uniune Europeană.
Acest fapt subliniază că rolul FED este de a sprijini atât cercetarea prin colaborare, cât și dezvoltarea produselor și tehnologiilor din domeniul apărării, punând astfel în practică acțiunile pregătitoare privind cercetarea în domeniul apărării (PADR) și programele-pilot ale Programului european de apărare industrială (EDIDP)”, a spus ministrul Leș în deschiderea evenimentului.
Obiectivele principale ale conferinței au fost de a evalua stadiul cooperării privind cercetarea în domeniul apărării în Europa, de a evidenția rolul EDA ca principal forum pentru cercetare și de a examina posibilitățile de finanțare de care dispune Comisia Europeană pentru promovarea competitivității bazei industriale tehnologice.
Totodată, agenda reuniunii a cuprins discuții referitoare la stabilirea priorităților în domeniul cercetării și luarea deciziei cu privire la abordarea acestora la nivel european. De asemenea, avându-se în vedere noile amenințări, a fost evidențiată importanța cooperării în domeniul apărării, fiind expuse opinii și lecții învățate din proiectele performante colaborative Research and Tehnology (R&T), care au fost implementate sub egida EDA.

Galerie de imagini

  • JW_PLG_SIG_CLICK_TO_ENLARGE 1.JPG

    Aspect de la eveniment

Evenimente

  • 70 DE ANI DE EXCELENŢĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL POLITEHNIC MILITAR
    Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” a sărbător...
  • Ceremonie la M.Ap.N. cu prilejul împlinirii a 15 ani de la aderarea României la NATO și 70 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice
    Sediul Ministerului Apărării Naționale a fost desc...
  • Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, la ceremonia de deschidere a anului universitar de la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”
    Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, la cere...
Go to top