Departamentul pentru Armamente Centenarul Primului Război Mondial

Comunicate


Comunicat 8 din 2018-05-14

La sediul Ministerului Apărării Naționale a avut loc joi, 10 mai, ceremonia de învestire a lui Andrei Ignat în funcția de secretar de stat pentru armamente.

Andrei Ignat a fost, între anii 2017 și 2018, director în cadrul Direcției economico-financiare și administrative a Agenției Naționale pentru Arii Naturale și Protejate. Este absolvent al Institutului Bancar Român, din anul 2004, cu diplomă de licență în profilul „Economic”, specializarea „Management Financiar Bancar”, și are studii postuniversitare în domeniile "afaceri interne" și ”securitate națională", în cadrul Colegiului Național de Afaceri Interne și Colegiului Național de Apărare.
Mai multe informații cu privire la competențele și experiența profesională a secretarului de stat pentru armamente pot fi găsite pe site-ul www.dpa.ro.

Comunicat 7 din 2018-04-20

         A doua ediție a concursului de inovare pentru securitatea națională, PatriotFest, s-a lansat vineri, 20 aprilie, în mediul online, având ca obiectiv o mai bună pregătire pentru provocările viitoare, prin atragerea resurselor de inovare românești.
         Patriot Fest este organizat de către Ministerul Apărării Naționale, prin Departamentul pentru armamente, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază.
        Competiția adresează o provocare inovatorilor români, din țară și din străinătate, de a-și prezenta inovațiile sub formă de prototipuri funcționale în patru domenii: Agilitatea cunoașterii, Optimizarea performanței umane, Siguranța pericolului și Creativitate pentru securitate.
       Pentru participarea la concurs, este eligibilă orice persoană fizică de naționalitate română, indiferent de domiciliu acesteia (în țară sau în străinătate), care dorește să prezinte un prototip funcțional.
        Perioada de depunere a prototipurilor este 1 mai - 20 noiembrie, iar în intervalul 3-7 decembrie va avea loc demonstrarea funcționalității și evaluarea acestora. Juriul va selecta cele mai atractive propuneri, iar finaliștii vor fi invitați la Gala de Premiere care va avea loc în data de 12 decembrie.
    Informații suplimentare despre concurs se găsesc la adresa www.patriotfest.ro.
                                                       * * *
        PatriotFest urmărește încurajarea proiectelor de inovare privată și academică prin valorificarea rezultatelor în România, creșterea gradului de transfer a inovării din domeniile privat și academic către securitatea națională, încurajarea talentului inovator prin oferirea de oportunități în România, dar și creșterea gradului de adaptare a inovării private și academice la cerințele securității naționale.

Comunicat 6 din 2018-04-12

La sediul Departamentului pentru armamente a avut loc miercuri, 11 aprilie, Sesiunea Comitetului Tehnic Mixt româno – israelian.
Pe parcursul activităţii, care a avut ca subiect principal cooperarea în domeniul tehnico-militar, delegația Ministerului Apărării Naţionale, condusă de locțiitorul şefului Departamentului pentru armamente, colonel dr.ing. Dumitru Ruicu, împreună cu delegația Departamentului de Cooperare Internațională în Domeniul Industriei de Apărare din Ministerul israelian al Apărării, condusă de Uri Resnick, au convenit și semnat Planul de cooperare industrială pentru anul 2018, în conformitate cu necesitățile de apărare ale Armatei României.

Comunicat 5 din 2018-03-05

Vizită de documentare în SUA

Șeful Statului Major al Forțelor Terestre, general-maior Ovidiu-Liviu Uifăleanu, și locțiitorul șefului Departamentului pentru armamente, general de brigadă ing. Ionel Loţan, se vor afla, în perioada 5-9 martie, în SUA, pentru o vizită de documentare în facilități de producție ale companiei Bell Helicopter și în baza militară a Infanteriei marine Camp Pendleton, care are în dotare elicoptere produse de compania americană.

În cadrul vizitei, cei doi oficiali români se vor informa cu privire la performanțele și capabilitățile elicopterelor Bell și la opțiunile de cooperare ale companiei din SUA cu industria românească de profil, atât în domeniul producției de aparate de zbor în țara noastră, cât și pe palierul operațiunilor de mentenanță și suport logistic.

Comunicat 4 din 2018-03-01

Iniţierea procedurii specifice de achiziţie pentru atribuirea acordului-cadru de furnizare a produsului „Corvetă Multifuncţională”

Departamentul pentru armamente a iniţiat, joi 1 martie, procedura specifică de achiziţie pentru atribuirea acordului-cadru de furnizare a produsului „Corvetă multifuncțională”, conform prevederilor HG nr. 48/2018 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente Programului de înzestrare esenţial „Corvetă multifuncţională".

Anunţul de participare şi documentaţia de atribuire pentru această procedură au fost publicate pe pagina de internet al C.N. Romtehnica S.A., la adresa: http://www.romtehnica.com.ro/site/import/ .

* * *

Procedura specifică de achiziţie este bazată pe competiţie şi se va finaliza prin semnarea unui acord-cadru pentru furnizarea produselor şi serviciilor aferente Programului esenţial de înzestrare „Corvetă multifuncţională”.

De la intrarea în vigoare a primului contract subsecvent aferent acordului-cadru, prima navă va fi construită şi dotată în maximum trei ani, programul urmând a fi finalizat, cu toate cele patru corvete în maximum șapte ani.

Operaţiunile compensatorii aferente contractelor subsecvente vizează transferul de tehnologie necesar pentru construcţia, dotarea şi mentenanţa corvetelor, modernizarea fregatelor tip T22R din dotarea Forţelor Navale Române, respectiv dezvoltarea unui centru de instruire la nivelul acestei categorii de forţe.

Comunicat 3 din 2018-02-26

  • JW_PLG_SIG_CLICK_TO_ENLARGE 1.jpg

    Ceremonia de semnare a scrisorii de ofertă și acceptare pentru achiziționarea primelor trei sisteme de rachete HIMARS - foto Valentin Ciobîrcă

Semnarea scrisorii de ofertă și acceptare pentru

achiziționarea primelor trei sisteme de rachete „HIMARS”

În prezența secretarului de stat Mircea Dușa și a șefului Statului Major al Apărării, general Nicolae Ciucă, la sediul Ministerului Apărării Naționale a fost finalizată luni, 26 februarie, procedura legală de achiziție a primelor trei sisteme de rachete „HIMARS”, prin semnarea scrisorii de ofertă și acceptare (Letter of Offer and Acceptance – LOA) specifică Programului Foreign Military Sales – FMS.

Programul de achiziție se derulează conform aprobării Parlamentului României, în cadrul unui contract de stat atribuit de Guvernul României, Guvernului Statelor Unite ale Americii.

Legea nr 46/2018 pentru realizarea „Capabilității de sprijin de foc indirect” aferentă programului de înzestrare „Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare” a fost adoptată, miercuri 21 februarie, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, și promulgată de Președintele României vineri, 23 februarie.

Achiziția sistemelor de rachete „HIMARS” constituie pentru România un interes esenţial de securitate, deoarece prin realizarea acestei capabilităţii se asigură întărirea securităţii naţionale şi regionale, acest demers contribuind totodată în mod semnificativ la consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.

Sistemul de rachete HIMARS reprezintă un vârf de tehnologie pe plan mondial, fiind unul dintre cele mai fiabile sisteme de acest tip testate în luptă, fiind utilizat, printre alții, de Forțele Terestre și de Corpul de Infanterie Marină ale SUA.

România, în calitatea sa de stat membru al NATO şi UE, are obligaţia să continue şi să îşi intensifice eforturile naţionale pe dimensiunea de apărare şi securitate. Prin dotarea cu sistemul HIMARS, Forţele Terestre Române vor dispune, pentru îndeplinirea misiunilor specifice, de un sistem cu precizie ridicată, credibil, flexibil şi eficient, pentru a contribui la descurajarea unei agresiuni împotriva României sau aliaților şi articularea unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale mediului de securitate.

Comunicat 2 din 2018-01-19

  • JW_PLG_SIG_CLICK_TO_ENLARGE 26996101_1310276485739776_290985875_n.jpg

    Aspect de la eveniment

O delegație a Departamentului pentru armamente a efectuat, în perioada 15-18 ianuarie, o vizita oficială la Varşovia, în Polonia, cu prilejul Sesiunii 2018 de cooperare în domeniul armamentelor, a Comisiei Tehnice Mixte româno – polone.
Pe parcursul activităţii, delegaţia Ministerului Apărării Naţionale condusă de locțiitorul şefului Departamentului pentru armamente, generalul de brigadă dr. ing. Ionel Loțan, a dezbătut următoarele subiecte în scopul cooperării tehnico-militare, inclusiv de dezvoltare în comun a proiectelor privind fabricaţia de echipamente din domeniile: apărare aeriană, transportoare blindate pentru trupe, suport logistic şi mentenanţă pentru avioane militare, vehicule aeriene fără pilot (UAV), cercetare-dezvoltare de echipamente militare.
Pe durata convorbirilor au fost identificate posibilităţi de a dezvolta cooperarea bilaterală. De asemenea, cele două părți au definitivat programul activităţilor pentru anul 2018 privind continuarea schimbului de experienţă în domeniul managementului programelor de înzestrare şi modernizare de tehnică militară, politicile de achiziţii publice, legislaţia în domeniul achiziţiilor militare și cercetarea ştiinţifică în domeniul industriei de apărare.

Comunicat 1 din 2018-01-19

  • JW_PLG_SIG_CLICK_TO_ENLARGE IMG_8393.JPG

    Aspect de la eveniment

Secretarul de stat pentru armamente, Florin-Lazăr Vlădică, a efectuat, în zilele de 16 și 17 ianuarie, o vizită în Republica Croația, la invitația omologului său, Zdravko Jakob.
Pe durata vizitei, secretarul de stat Vlădică s-a întâlnit cu oficiali croați din Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Economiei, Anteprenoriatului și Artizenatului și consilieri prezidențiali. Cu acest prilej, au fost subliniate bunele relații de colaborare existente între cele două țări, interesele comune de securitate, precum și inițiativele viitoare de consultări bilaterale.
În cadrul întâlnirilor cu delegația condusă de ministrul apărării din Republica Croația, Damir Krstičević, au fost evidențiate relațiile de colaborare la nivelul celor două ministere și s-au analizat posibilitățile viitoare de extindere a colaborării în cadrul NATO și UE, cu accent pe colaborarea în două din cele cinci proiecte din cadrul PESCO (Structura permanentă de cooperare - UE), la care România și-a asumat participarea, respectiv Mobilitatea militară și Securitatea cibernetică.
Pe parcursul discuției a fost subliniată cooperarea în domeniul armamentelor și a fost prezentat stadiul proiectului de înzestrare a Armatei României cu armament tip NATO, armă de asalt calibru 5,56x45 mm.
Totodată, partea croată a mențonat că firma HS Produkt d.o.o. va pune la dispoziție echipamente de acest tip pentru a fi testate în facilități din România, compania fiind unul dintre operatorii economici care și-a manifestat interesul de participare la testarea și evaluarea comparativă care se va desfășura în cursul anului 2018.
De asemenea, s-au purtat discuții pe tema cooperării între operatorii economici din industria de apărare a celor două țări.
Agenda activității a inclus și vizitarea companiei HS Produkt d.o.o., unde au fost expuse mai multe tipuri de armament și s-au prezentat caracteristicile tehnico-tactice și performanțele acestor echipamente.

Comunicat 42 din 2017-11-29

  • JW_PLG_SIG_CLICK_TO_ENLARGE 1.jpg

    Aspect de la eveniment

Semnarea Scrisorii de Ofertă și Acceptare pentru achiziția sistemelor PATRIOT, la sediul M.Ap.N.

Miercuri, 29 noiembrie, la sediul Ministerului Apărării Naționale a avut loc ceremonia de semnare a Scrisorii de Ofertă și Acceptare (Letter of Offer and Acceptance - LOA) pentru achiziția, de către M.Ap.N., a sistemelor de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) – PATRIOT, în prezența ministrului apărării naționale, Mihai Fifor și a ambasadorului SUA în România, Hans Klemm.

Sistemele PATRIOT vor intra în dotarea Forțelor Terestre și Forțelor Aeriene ale Armatei României în a doua parte a anului 2019, primul sistem urmând să fie operaţional la jumătatea anului 2020.

Achiziția celor șapte sisteme de rachete sol-aer constituie, pentru țara noastră, un interes esenţial de securitate având în vedere că, prin realizarea capabilităţii de apărare aeriană cu baza la sol, se asigură întărirea securităţii naţionale şi regionale, acest demers contribuind, totodată, în mod semnificativ la consolidarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii.

România, în calitate de stat membru al NATO şi UE, are obligaţia să continue şi să îşi intensifice eforturile naţionale pe dimensiunea de apărare şi securitate. În contextul politico-militar actual, Forţele Aeriene şi Forţele Terestre române trebuie să dispună, pentru îndeplinirea misiunilor specifice, de capabilităţi și sisteme de apărare aeriană cu baza la sol cu bătaie mare credibile, flexibile şi eficiente, pentru a contribui la descurajarea agresiunilor la adresa României şi articularea unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale mediului de securitate.

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a adresat mulțumiri partenerilor americani și a apreciat că România devine un aliat din ce în ce mai important pentru NATO. De asemenea, a punctat consolidarea Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii ca fiind o prioritate pentru România. „Semnarea Scrisorii de Ofertă și Acceptare pentru sistemele PATRIOT reprezintă un prim pas într-o relație de cooperare pe termen lung”, a precizat ministrul Fifor.

Ambasadorul Hans Klemm a punctat, în cadrul ceremoniei, câteva repere importante ale cooperării excelente dintre România şi SUA. „Aşa cum a spus Secretarul de Stat Rex Tillerson ieri, în discursul de la Centrul Wilson, din SUA apreciază foarte, foarte mult angajamentul de care a dat dovadă România, atât în calitate de partener strategic, cât şi în calitate de aliat în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. Şi în calitate de aliat în cadrul NATO, spre deosebire de multe, multe alte ţări aliate, România şi-a propus să îndeplinească angajamentul asumat de Alianţă, de a cheltui peste 2% din produsul intern brut pentru apărare. Domnule ministru, angajamentul dumneavoastră faţă de îndeplinirea acestui obiectiv a fost foarte, foarte apreciat nu doar de mine, ci şi de Secretarul american al Apărării, James Mattis”, a precizat ambasadorul american de la Bucureşti.

Pagina 2 din 37

Evenimente

  • Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, la ceremonia de deschidere a anului universitar de la Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”
    Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, la cere...
  • FESTIVITATEA DE ÎNAINTARE ÎN PRIMUL GRAD DE OFIȚER ȘI DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2018 ”CENTENARUL MARII UNIRI” DIN CADRUL ACADEMIEI TEHNICE MILITARE ”FERDINAND I”
    Aspecte de la festivitatea de înaintare în primul ...
  • Expoziţia internaţională dedicată industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale şi securităţii private – Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2018
    În cea de-a treia zi a BDSA 2018, ministrul apărăr...
Go to top