Departamentul pentru Armamente

Înfiinţat în anul 1917, pe parcursul existenţei sale, Departamentul pentru Armamente şi-a schimbat de 12 ori denumirea şi forma de organizare până în anul 2001 (din ”Ministerul materialelor de Război” în ”Ministerul Armamentului” sau din ”Direcţia Generală a Înzestrării” în ”Departamentul pentru producţia de apărare şi înzestrarea armatei” etc.), adaptându-se încontinuu la necesităţile de înzestrare ale Armatei României, generate de procesul de reorganizare şi restructurare parcurs de aceasta.

Ca urmare  a acestui proces, structura organizatorică a serviciului de înzestrare al armatei a cunoscut o dinamică diversă, atingând dimensiunea maximă în perioada 1938-1944, când, pe lângă structura militară de conducere şi gestionare a înzestrării, a cuprins şi fabrici şi uzine specializate, destinate exclusiv susţinerii producţiei de război. De-a lungul timpului, la comanda structurii de înzestrare au fost numiţi generali, amirali sau politicieni de renume, dintre care trebuie amintiţi Vintilă I.C. Brătianu, între 1917-1918 şi Gheorghe Tătărescu, în perioada 1934-1937.

Începând cu anul 1970, Departamentul pentru Armamente a coordonat  industria naţională de apărare, numeroşii ani de muncă ai structurilor responsabile cu înzestrarea armatei, institutelor de cercetare şi operatorilor economici din industria naţională de apărare concretizându-se prin realizarea a numeroase sisteme de armament şi echipamente militare.

Domeniul armamente implică evaluarea nevoilor de înzestrare,  marketing,  activităţi legate de proiectare, cercetare, dezvoltare, testare, producţie, standardizare, asigurarea calităţii, finanţare, procurare, managementul contractelor încheiate, sprijin logistic iniţial şi alte activităţi, servicii, proceduri şi resurse stabilite ca fiind necesare pentru îndeplinirea obiectivelor Ministerului Apărării Naţionale, având la bază ciclul de viaţă al materialului militar.

Înzestrarea reprezintă o componentă de bază a procesului de reformă şi modernizare a Armatei României, urmărind să asigure atât modernizarea categoriilor de forţe, cât şi interoperabilitatea cu structurile NATO. În acest sens, Ministerul Apărării Naţionale a iniţiat programe majore de achiziţii şi modernizare a tehnicii şi a echipamentelor din dotare, menite să asigure realizarea interoperabilităţii în domeniul tehnic. Aceste programe sunt caracterizate printr-o complexitate tehnică şi tehnologică ridicată, se derulează pe perioade de mai mulţi ani şi necesită alocarea ritmică a unor importante resurse financiare de la bugetul de stat. Managementul acestor programe prevăzute în Directiva de Planificare a Apărării, precum şi achiziţionarea de echipamente necesare implementării Obiectivelor Forţei şi susţinerii forţelor participante la operaţiuni conduse de NATO sunt asigurate de Departamentul pentru Armamente, în calitate de autoritate de reglementare în domeniul achiziţiilor, autoritate tehnică în domeniul managementului.

În prezent, Departamentul pentru Armamente este o structură modernă aflată în plin proces de adaptare la noile necesităţi ale Armatei României, generate de procesul de reorganizare şi restructurare pe care îl parcurge aceasta în integrarea sa în structurile NATO, având responsabilităţi clare şi precise pe linia dezvoltării de tehnică şi înzestrării armatei. Pentru realizarea misiunii sale, departamentul urmăreşte, totodată, întărirea relaţiilor bilaterale pe domenii tehnico-militare cu ţări membre NATO, partenere, precum şi cu alte state, contribuind astfel la întărirea cooperării internaţionale în domeniul armamentelor.

Presa despre noi

  • CONSILIUL CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE PENTRU TEHNICĂ ȘI TEHNOLOGII MILITARE
  • CERCETARE-DEZVOLTARE DOAR PENTRU PROIECTE CONCRETE
  • PERFORMANȚA TREBUIE CULTIVATĂ!
Go to top